Gorge d'Ardeche

Imi place sa calatoresc pe Google Earth si de multe ori mi-am facut itinerariile viitoarelor expeditii folosindu-ma de acest nemaipomenit de util instrument. Multe locuri frumoase le-am descoperit mai inainte aici, pe Google Earth, si apoi in realitate. De multe ori, in calatoriile mele cu bici sau cu caiacul, eu stiam pe unde o va lua drumul, unde gasesc o poiana sau o plaja buna pentru campare sau acostare!

Asa ca stiam demult de frumosul canion al raului Ardeche. 

Insa, atunci cand am decis sa plec de la Geneva spre Marsilia si apoi spre Calanques urmand Via Rhona, nu aveam in minte Gorge de Ardeche si nici Pont du Gard, locuri superbe si demne de vizitat pe langa care aveam sa trec. De asemenea nu aveam in minte superbele orase Nimes, Orange sau Arles, pline de monumente de pe vremea imperiului roman. Aveam in minte doar Calanques, locul unde de cativa ani visam sa ajung! Daca orasele in general nu le vizitez, fiind prea aglomerate si greu de accesat cu bicicleta si cortul, zonele naturale sunt preferatele mele! Din pacate am uitat cu totul de Pont du Gard si cand, pe o harta, am vazut numele raului Gard nu am facut legatura cu celebrul viduct, asa ca am trecut mai departe. Mi-am adus aminte de acest apeduct abia cand in drumul meu spre Marsilia, pe Via Rhona, mi-a iesit in cale un panou mare ce ne imbia la a vizita Gorge d'Ardeche!! 

Wow!! Wow!! 

Imediat am cotit-o la dreapta, fara nici un plan clar in minte, hotarat sa ajung la Vallon Pont d'Arc, locul de unde incepe canionul si locul de unde mii de turisti zilnic pleaca cu caiacele in jos pe rau!
Se pleca spre seara... Am avut noroc ca am ajuns repede la un oficiu de turism (l-am gasit inca deschis) de unde am facut rost de ceva harti, atat a straziilor din zona cat si a canionului! Super tare!! Toate s-au potrivit perfect. Dupa oficiul de turism am mers repede la un super-market si mi-am luat mancare pentru vreo 5 zile. Si de aici am plecat spre Pont d'Arc. Drumul, desi urca, a fost superb. Am preferat ca, decat sa ma chinui dand la pedale, sa merg agale pe langa bici, sa nu ma ostenesc si sa pot savura mai bine frumusetea locurilor! Legat de unde o sa dorm si ce o sa fac mai departe nu imi faceam griji! Toate vor veni la rand, mai bine decat pot eu acum sa imi imaginez, asa cum m-a obisnuit campul meu morfic!

Si intr-adevar, asa a fost! Am ajuns aproape pe noapte in orasel si m-am indreptat spre rau. Exact langa rau era o terasa plina de tineri si veselie. De aici se puteau inchiria si caiace. Am intrat in vorba cu ei si din prima, ca biciclist si aventurier, am castigat simpatia lor. I-am intrebat unde as putea pune cortul gratuit in zona asta si daca se poate merge prin canion pe jos, nu cu barca. Mi-au zis ca nu e chiar indicat sa merg pe jos de-a lungul canionului, caci e lung si de prea multe ori ar trebui sa trec innot raul. Dar asa era exact ce imi doream! O fata mi-a zis ca canionul e un parc si sunt rangersi si nu e voie sa pui cortul, dar mi-a indicat o cetate in ruina, aflata pe un varf de deal si mi-a zis ca acolo as putea pune cortul si chiar sa il las parasit cateva zile cat fac eu calatoria prin canion. Desi se facuse intuneric am inceput sa urc dealul ala si pana la urma, am ajuns in varf. Nu era chiar asa idilic cum m-am asteptat, era plin de spini si drumul a fost asa greu incat iar a trebuit sa despart bicicleta si bagajul si sa le urc separat. Dar chiar aproape de varf era o casa si am vorbit cu proprietarul si m-a lasat sa pun cortul pe o mica portiune din terenul sau! Asa ca aveam o imagine superba si cortul asigurat pentru cele cateva zile cat urma sa lipsesc!

Am mancat bine si m-am bucurat de spectacolul de lumini oferit de oraselul de la poalele dealului. A doua zi mi-am facut un bagaj extrem de sumar, tinand cont ca nu aveam decat un rucsacel mic in care abia imi intra sacul de dormit si doua sticle de apa. Izoprenul a fost prins si el si, cu chiu cu vai, am mai indesat pe unde am putut ceva mancare. Dar eram sanatos si bucuros si stiu ca pt cateva zile pot rezista foarte bine de foame! Deci, stiind ca plec fara prea multa mancare, automat organismul s-a setat pe "consum redus" si nici nu a fost vorba de foame cele patru zile in care am bantuit prin canion!

Am coborat la rau si era atata de frumos!!! Doamne cat de frumos era! Apa albastra! Stancile albe! Si atatia oameni veseli!! Wow!! Ce minune!! 

Ce sa spun, totul a fost o aventura! Mergeam pe langa rau cat de mult puteam, aventurandu-ma pe stanci, pana cand traversarea devenea inevitabila. Si atunci rugam pe cineva cu caiac sa imi transporte bagajul pe partea cealalta, in timp ce eu traversam innotand. Uneori faceam pauze de drag, in locuri frumoase, innotam, vorbeam cu oamenii... Alteori raul putea fi traversat chiar cu piciorul, ne mai fiind nevoie de ajutorul vreunui caiac. La un moment dat un caiac cu doua fetite se proptise intre niste stanci si fetele se cam panicasera, desi aveau pe ele veste de salvare si, deci, nu era de fapt nici un pericol. Parintii trecusera si acum, vazand situatia, incercau sa se intoarca impotriva curentului. Pt mine a fost o placere sa ma bag in apa, sa innot pana la ele, si cumva sa eliberez caiacul fetitelor. Exact atunci a trecut pe langa mine, chiuind de veselie, un echipaj un pic mai special, ce avea barca proprie si nu caiac inchiriat. Ne-am salutat zgomotos, toata lumea fiind cat se poate de vesela, deschisa si bine dispusa!

Mai erau turisti ca mine, mergand pe jos de-a lungul canionului. Am ajuns la celebrul pod natural, am innotat si eu pe acolo, apoi am plecat mai departe, traversand bagajul cu ajutorul unor turisti arabi. Drumul este superb-suberb si vremea a fost perfecta. M-am imprietenit cu multi oameni care m-au ajutat sa traversez, in special cu niste italieni, tata si fiu, care m-au si luat o portiune de drum super ca lumea, plina de repezisuri si care parea extraordinar de inadecvata mersului pe langa rau. Desi baietul insista sa vin cu ei, eu le-am zis ca ei au aventura lor impreuna si ca aventura mea este sa merg pe jos, pe langa rau. Asa ca atunci cand a fost posibil, am debarcat si am continuat pe jos. Toata ziua nu am mancat nimic, dar nu am simtit deloc nevoia, stiind ca nici nu prea am... La un moment dat, de undeva de sus, ii revad pe baietii nebuni, cu barca lor gonflabila, hauiau si parca incercau sa ma atentioneze... Am coborat langa rau, in timp ce ei se indreptau spre mine. Erau din Elvetia si pur si simplu vroiau sa ma ia cu ei in barca. Barca era mare,  totul era complet ud pe acolo, asa ca mi-a parut interesant cu ei si am acceptat. Calatoria cu barca s-a dovedit super misto, plina de aventuri, de apa luata la bord, iar peisajul aluneca pe langa noi, oferindu-ne un spectacol unic. La un moment dat au mai cules alti doi germani, baiat si fata, care asemeni mie, calatoreau pe jos si trebuiau sa treaca de pe un mal pe altul. Spre seara am ajuns la un loc unde, datorita denumirii, eu consideram ca camparea este gratuita. Elvetienii si germanii erau un pic sceptici privind acest lucru. Oricum, aici se opreau toate echipajele pentru campare, la mijlocul canionului. Aveai apa, toalete, masute si bancute ca sa mananci confortabil si puteai face chiar focul. Eu imi sustineam ideea ca acest loc trebuie sa fie gratuit (doar pt ca pe harta era numit "bivuac"), ca in definitiv acest loc este al Mamei Natura, al nostru, al tuturor. Germanul, privind serafic, mi-a spus ca am "a beautiful mind"... Apoi au venit sa ne ceara bani de cazare. Erau destul de multi. Eu am zis ca nu accept si am plecat mai departe. Mi-am luat ramas bun de la companionii mei si, am mai mers 100 de m, am iesit din asa numitul bivuac, am ajuns la o superba plaja cu nisip si, printre stanci si sub coroana unui copac, mi-am intins izoprenul si mi-am intins si eu trupul ostenit. Cat de frumos era! O, Doamne, in sanul Maicii Natura cat de bine este! Se vedea cerul instelat, se auzea apa clipocind, se simtea nisipul!! Aici am mancat si eu ceva si apoi am adormit. A doua zi am plecat destul de repede. Drumul la fel de frumos. Intr-un loc bun de innotat am facut o pauza, am mancat si ma bucuram de minunea ce ma inconjura cand, deodata, opresc langa mine italienii de ieri. Ne-am imbratisat cu veselie, am innotat cu ei, am mai mancat odata, de data asta din darul lor si apoi, din nou, ne-am luat la revedere si fiecare a plecat pe calea lui. Pe drum m-au mai depasit elvetienii, ne-am salutat din mers, am mai traversat de cateva ori cu ajutorul caiacelor, am vazut si celebrele stanci numite "Catedrala", am mai traversat cateva plaje de nudisti, unde, spre placuta mea surpriza, in loc sa gasesc obisnuitele babe cu pieile lasate, erau doar tineri frumosi! Chiar au intrat in vorba cu mine niste fete chiar frumoase si imi parea cam ciudat cum vorbeau cu mine asa detasat, in timp ce erau goale ca in documentarele cu papuasi! Dar poate e mai normal asa! Asta si incercau sa imi spuna. pana la  urma, cand mai aveam un pic pana sa ajung la final, in locul unde Ardeche se varsa in Rhon, am hotarat sa ma opresc si sa imi fac tabara! Tot asa, am dormit pe stanci, sub cerul instelat, adormit de susurul raului. M-am intors pe acelasi traseu, de data asta urcand pe rau, bucurandu-ma, minunandu-ma, mai vorbind cu oamenii, innotand si multumind lui Dumnezeu si Mamei Natura! Tot asa, pe la jumatatea drumului, am gasit un loc frumos de dormit. Dimineata am mancat toata mancarea si incet-incet am ajuns la cortutul meu care ma astepta bucuros si plin de mancare!! Urmatoarea zi am petrecut-o doar coborand si urcand cu bicicleta pe superbul drum panoramic ce merge de-a lungul buzei canionului, oprindu-ma de o mie de ori in locurile de bel-vedere sa ma bucur de peisaj si de viata in general! Si de mancare! Caci de data asta am realimentat din plin. La un moment dat, spre seara, am reintrat pe Via Rhona, am gasit loc de cort, am dormit bine si apoi am reluat mersul mai departe, spre noi zari si spre Necunoscut si Nebanuit!!