Drumul spre Orgiva m-a purtat din Tabernas prin provincial Alpujara, un defileu oarecum paralel cu linia tarmului, ce despartea muntii Siera Nevada de cei ai coastei, o zona superba, deluroasa, plina de livezi de maslini si migdali. Iar deasupra lor se vedeau crestele inzapezite ale muntilor.
Vremea a fost frumoasa si, cu toate ca era sfarsitul lui decembrie si eram destul de sus ca altitudine, nu era frig: am dormit fara probleme in cort.
Pe marginea drumului cresteau lamai, salbatici, neingrijiti, dar plini de lamai mici si acre, foarte bune ca sursa de vitamina. De asemenea, inca am mai gasit rodii - sunt mare iubitor al acestor fructe! Maslinele nu sunt bune de mancat culese direct, au nevoie de un proces de prelucrare, asa ca legat de ele a trebuit sa imi pun pofta in cui. In schimb am cules tone de migdale! Iarna este anotimpul fructelor in sudul Spaniei! In ultima vreme cam 90% din hrana mea era constituita din aceste fructe! Zona asta este superba, dar destul de slab populata si perioada in care am calatorit a coincis cu perioada sarbatorilor de iarna, asa ca si daca as fi vrut sa cumpar ceva, ar fi fost inchis.
A fost perfect asa, am calatorit cateva zile fara sa vorbesc cu nimeni, inconjurat doar de frumusetea Naturii! Era iarna si, desi eram in sudul Spaniei, erau multime de paraie, asa ca aveam apa proaspata si buna din belsug! Anul nou l-am petrecut intr-o livada de maslini, in susurul unui astfel de parau si inconjurat de verde si capre salbatice! Am gasit aici si lamai si o multime de rodii! Am facut si focul si am petrecut noaptea de anul nou in jurul focului, sub cerul instelat, zicand si eu o rugaciune de multumire pentru ce a fost si de speranta pentru ce va veni! Am cantat singur, cat am putut de tare, toate cantecele pe care le stiam. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate!! Ce viata frumoasa duc! E clar ca eu am sange de nomad, din moment ce aici, in mers, in miscare ma simt eu acasa! Cum oare am eu sange de nomad? Cum reusesc eu sa rezonez cu stramosii mei ce au trait acum 10.000 de ani si se ocupau cu vanatoarea si culesul si toata averea lor era cortul, armele si ... binecuvantarea Naturii?!...
A doua zi dimineata in pustietatea asta aud o masina!... Era proprietarul livezii, cine stie ce treaba avea pe acolo... Oricum, s-a bucurat ca m-a intalnit si a zis ca pot sta acolo si un an de zile! M-am felicitat in sinea mea ca nu am cules toate lamaile, ci am luat doar cateva! El le-a cules pe celelalte cateva, in timp ce eu mi-am strans bagajul! Ne-am urat reciproc un An Nou cat mai bun si fiecare a plecat in drumul lui.
La un moment dat, dupa o zi sau doua sau trei, nu mai stiu, am ajuns la Orgiva si de aici, indrumat de oameni, am gasit mica vale in care traiau hipiotii si care este cunoscuti sub numele de Beneficio. Valea era absolut superba, strabatuta de un parau, plina de verdeata si urca spre muntii Siera Nevada! Era chiar un paradis. Insa ce am intalnit acolo, comunitatea umana, m-a cam dezamagit. Nu e problema lor, e a mea, ma asteptam sa intalnesc altceva. Erau mai mult ca copiii strazii, foarte mizerabili si fumau tot timpul marijuana. Oricum, erau oameni buni, dar cam esuati, din punctual meu de vedere... Nu... Prefer ca singurul meu cuvant despre ei sa fie si sa ramana acesta: sunt oameni buni.
Mi-am pus cortul undeva langa parau, am primit indicatii de unde sa iau apa curata pt baut - era undeva la izvoare, evident, unde era o cascada! Aici am facut si baie!! Super!! Era dusul oferit de Mama Natura comunitatii! Am bantuit prin imprejurimile superbe, am urcat sus pe vale cat mai departe am putut, dar la un moment dat a trebuit sa ma intorc, sa nu ma prinda noaptea. Langa cortul meu am mai gasit un altul, al unui cuplu tanar de englezi, Ben si Charlotte. Super!! Iar si iar parte de oameni frumosi! Am facut focul impreuna, am mancat impreuna - ei au pus la mijloc mancare gatita, eu fructe: rodii, lamai si migdale.
Am vorbit cate in luna si in stele cu ei despre lumea asta minunata in care traim, despre sansa schimbarii ce ne sta inainte... La un moment dat ei au mers la culcare, iar eu, atras de muzica tribala ce se auzea din cortul mare din centrul Comunitatii, am mers intr-acolo. M-au primit cu drag in cortul lor (era un cort Indian foarte mare, in mijloc fiind un foc mare). Toti stateau in jurul focului, fumau si cantau din tobe, fiecare in ritmul lui sau in felul lui, dar ceea ce iesea era super misto! Mai canta cineva la chitara, cineva la vioara si oricine vroia era liber sa improvizeze la orice instrument voia (lingura si cana, de exemplu). Am stat pana aproape de dimineata band ceai din darul lor si ascultand muzica din darul lor. Sincer sa fiu eu nu prea am dat nimic in schimb, doar recunostinta in gandul meu si m-am rugat pentru ei. Daca stau bine si ma gandesc, poate ei vad lucrurile altfel decat mine si, din punctul lor de vedere, nu sunt ratati de loc! Oricum ei nu fac nici un rau, ei nu exploateaza Natura, ei nu silnicesc si nu fura pe nimeni, nu sunt aroganti si nu cauta sa minta si sa linguseasca pe nimeni. In plus, in mijlocul lor poti invata ingaduita si libertatea! Cantecul sau modul in care ei canta spune multe: fiecare este liber sa se alature in felul lui propriu, asa cum simte, asa cum poate! Intelegand ca participarea fiecaruia aduce sau poate aduce ceva unic! Exista deschiderea! Cantecul lor este deschis oricarei creativitati! Cantecul lor este o libera impreuna creatie, bazat de comuniunea de simtire dintre ei.
A doua zi am petrecut-o in parte discutand cu Ben si cu Charlotte. Uimitor, ei nu sunt mandri ca sunt englezi! Considera neamul lor ca un neam tiran care a subjugat lumea. Zic despre ei ca sunt norocosi ca s-au nascut in lumea bogata, dar ca nu sunt deloc mandri de neamul lor... M-au intrebat foarte multe despre neamul meu, ce inseamna pentru mine a fi roman?... Niciodata nu am tendinta proteasca sa ma plang de neamul meu, dar datorita contextului, datorita emotiei ce se crease in cadrul acelui dialog, am vazut, pentru prima oara, multe aspecte pozitive ale faptului de a fi roman. Charlotte e jumatate indianca si era foarte interesata de tiganii din Romania sau de pretutindeni.
Spre seara ei au plecat si exact la cateva minute dupa ce ei au plecat, in locul lor a venit un tanar german. Era un iubitor al locului si traia de ceva timp in sudul Spaniei, fie stand ceva mai mult timp intr-un loc sau pur si simplu calatorind cu rucsacul in spinare. Mi-a povesti de un loc in Cabo de Gata, numit San Pedro, unde exista izvoare de apa calda, unde este perfect de locuit iarna. Si cu el am facut focul impreuna si am mancat impreuna, eu punand la mijloc fructe. Am stat cu el pana noaptea tarziu, vorbind de una si de alta! Visul lui era sa isi cumpere o caravana cu care sa calatoreasca prin lume si, o parte din caravana, sa o transforme intr-un atelier mestesugaresc. Zicea ca se pricepe sa repare orice si ca din asta ar putea trai... Doamne ajuta! Eu i-am povesti de visul meu de a imi cumpara o mica ambarcatiune cu panze si sa traiesc in Mediterana, castigandu-mi banii din practicarea unei mici activitati turistice...
Urmatoarea zi am mai urcat iar pe vale in sus, era asa frumoasa!! Se vedeau muntii si ma bucuram ca mereu aveam paraiasul langa mine! Mi se parea ca Viata este din plin aici, binecuvantand locul si oamenii!
La un moment dat mi-am luat la revedere de la Florian si am plecat mai departe!
Cat iubesc acest "am plecat mai departe"!...
Am ajuns la o culme, dupa care am coborat intr-o vale si iar am urcat si iar am coborat, in drumul meu intalnind sate vechi, paduri, livezi, doua lacuri superbe la marginea carora am si campat, am trecut si culmea cea mare si m-am indreptat spre mare si spre Malaga...
La Malaga speram sa pot sat la Ben si la Charlotte, care ma invitasera la ei!
Ce frumoasa este viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu