Si oameni foarte de treaba! Datorita unei idei preconcepute, credeam ca germanii sunt aroganti si indiferenti, dar nu a fost deloc asa! Chiar deloc!
Din zona Salzkammergut am plecat spre Pasau si, dupa ce am mers o vreme pe partea austriaca a Innului, am trecut pe cea germana. Era mult mai pe gustul meu! Era mult mai multa salbaticie, germanii au acum un program de resalbaticire a cursurilor raurilor! Lasa cumva ca raul sa se mai reverse, sa creeze pe langa el lacuri si mlastini si aici incep sa apara multime de pasari si de animale salbatice. Ploua si era ceata si peste tot verdeata! Daca faceam abstractie de pista de bici, imi parea ca sunt intr-un tinut uitat de timp, de pe vremea dinozaurilor, o Natura mustind de vitalitate si mister...
Ploua! Mainile imi erau inghetate pe ghidon si bocancii musteau de apa. Nu mai vorbesc pantalonii! Dar eu eram odihnit, tocmai plecasem de la Nita, si incantat de orice mi se intampla! La un moment dat, spre seara, am vazut un loc frumos, exact la marginea raului, unde aveam si bancuta, si cos de gunoi si un copac. In rest era poiana. Aici am hotarat sa pun cortul. Cred ca nu prea aveam voie, caci era ceva gen Wildlife Reserve... Oricum, ce puteam face? Pe campie pasteau niste caprioare care au fugit cand am venit eu. De asemenea, am speriat si cativa iepuri. Pe rau se vedeau lebede si se auzeau multime de rate... Era super!
Ploaia se oprise sau ploua foarte marunt, oricum, am reusit sa imi montez cortul fara sa ud lucrurile prea tare. Am cules papadie proaspata si am mancat pe saturate diverse, caci aveam rezerve destule. A doua zi dimineata cerul era la fel de mohorat si am hotarat brusc ca azi va fi o zi de pauza! M-am plimbat in sus si in jos, am mancat, am cantat... Imi parea ca sunt o pasare libera... Deodata, din ceata au aparut niste copii foarte veseli si apoi tatal lor, conducand un carut in care mai era un copilas. Il chema Hans si era extrem de vorbaret, mi-a povestit o gramada, in timp ce copilasii se jucau. M-a invitat chiar la el acasa sa fac un dus fierbinte, tinand cont ca de ceva vreme eram cam murat... Mi s-a parut ca l-as fi incurcat prea tare, si am refuzat. Atunci a zis ca daca tot am de gand sa merg pe pista Dunarii, cand voi ajunge la Ulm, sa trec pe la el (acum el era la parintii lui). Am acceptat aceasta invitatie bucuros. Spre uimirea mea, a revenit catre seara si mi-a adus o gramada de mancare de foarte buna calitate, desi nu ii cerusem. A motivat ca asta a fost dorinta nevestei lui si ca impreuna ma asteapta la Ulm.
Mi-a adus sucuri de fructe 100% naturale, banane si alte fructe, carne, branza si ciocolata. Cred ca a fost impresionat de salata mea de papadie!...
Am continuat drumul pana la Pasau, de aici pe pista Dunarii pana la Regensburg si de aici spre Nurnberg. A durat o gramada de zile strabaterea acestei distante caci eu nici nu merg tare si, din cauza ploii, o zi mergeam, una dau doua sau chiar trei stateam pe loc. Am pus cortul doar in zone salbatice, pe margined Dunarii, bucurandu-ma de spectacolul Naturii. In zilele de pauza petreceam intr-o stare de semiextaz ca sa zic asa, incantat, bucuros, multumit, recunoscator, plin de incredere si exaltare chiar! Cum se oprea ploaia bantuiam pe afara, incantat de spectacolul norilor si frumusetea Naturii, fara teama ca imi voi uda bocancii, care erau oricum foarte uzi de nu stiu cate zile.
Ca toate sa fie minunate, imediat ce am iesit din Regensburg mi-a explodat o camera. Motivul era ca se tocise de tot cauciucul si se rupsese! Greseala mea, evident... adica pe de o parte neatentie si pe de alta parte, ignoranta. Nu ma gandeam ca cauciucul originar la bicicletei, chinezesc fiind, putea fi atat de slab calitativ incat sa se toceasca complet dupa nici 40 de zile de mers...
Trebuie sa ma intorc in oras cu bicicleta pe geanta, incarcata nebunesc de greu (eu aveam cu mine bagaje in ideea ca imi gasesc de lucru si raman pe undeva, aveam tone de bagaje!), sa gasesc un magazin si sa imi cumpar un cauciuc nou, si o camera noua... Dar, asa cum m-am obisnuit sau cum m-a obisnuit viata, nu stiu de unde atata noroc sau bunavointa asupra mea, langa mine a oprit un biciclist, Stefan il chema, si s-a oferit sa ma ajute! S-a dus el repede in oras, avand si bicicleta si stiind si locul, si mi-a cumparat o camera si un cauciuc! Doamne ajuta! Desi imi parea ca acest eveniment ma va pune jos, in jumatate de ora eram iar la drum!! Am vrut sa ii dau bani, dar a zis ca acesta este cadoul lui pentru mine, ceva gen Pay it forward...
De ce ar fi putut sa ma puna jos aceasta intamplare? De atata amar de vreme ma ploua. Si azi speram sa ajung la Nurnberg, sa dorm la manastirea orthodoxa, in sfarsit intr-un loc calduros! Sa imi spal si eu hainele si sa reusesc sa le usuc! Eram cam la pamant cu rezistenta si vroiam sa ajung la Nurnberg in seara aceea. Fara Stefan mi-ar fi luat cateva ore si nu as mai fi putut ajunge... Ar fi trebuit inca o noapte sa o dorm pe ploaie... dar cu el tot raul s-a intors inspre bine! Eram asa bucuros!! Doamne, slava Tie!! Exista speranta! Oamenii pot fi buni unii cu altii! Pot si empatici! Pot da ceva din timpul lor celorlalti! Doamne ajuta!!
S-a oprit si ploaia si culmea, a iesit un pic si soarele!!
Drumul a fost superb, mergeam de parca zburam, asa eram de bucuros si cantat tot timpul! Dar pas cu pas a venit seara... Am reusit sa intru in Nurnberg spre noapte. Aveam adresa manastirii, dar habar nu aveam pe unde era locul! Nu aveam harta a orasului si era aproape noapte... Am intrat intr-un bar si am rugat un tanar sa imi arate pe telefonul lui cam cum sa ajung la adresa cautata. Am fost ajutat imediat, dar locul era exact in extrema nordica a orasului, iar eu eram in sud... Oricum, cu incredere in steaua mea, am mers cu putere inainte si mai mult din experienta, intr-un oras mare, complet necunoscut si pe intuneric am ajuns la manastire! Dar era 11 noaptea, luminile stinse... o, Doamne, nu ma lasa!... E, pana la urma am ingrosat obrazul, am sunat, a venit o maicuta si pana la urma m-au primit! Imi parea ca e un vis frumos cand faceam dus si apa fierbinte imi incalzea corpul! Mi-am spalat toate hainele si am dormit ca un imparat, pe cearsafuri albe! Mi s-a adus de mancare enorm si am mancat ca un leu infometat. Ziua aceea ca sa ajung, nu ma mai oprisem sa mananc... A doua zi am fost la slujba, a slujit mitropolitul, si apoi am fost invitat din nou la masa, de aceeasi maicuta care a avut grija de mine si cu o seara inainte. Mahnirea mea a fost ca mitropolitul nu a dorit sa vorbesca cu mine. Ma asteptam sa ma invite la masa lui si sa vorbim impreuna... La plecare maica a vrut sa imi dea 10 euro si niste fructe! Probabil ca aratam ca cineva care are nevoie de bani... Am refuzat banii razand, dar am luat merele. Si atunci nu m-am putut abtine si i-am spus maicii ca odata noi am si vorbit prin mail... intr-o vreme cand eu eram preot... si ca eu nu sunt chiar asa sarac, ci doar ca imi place sa calatoresc cu bicicleta de-a lungul Europei... si ca in ultima vreme m-a cam plouat. A ramas pe moment un pic uimita si imediat s-a vazut ca si-a schimbat modul vorbirii fata de mine... Aceasta maica de treaba, stareta manastirii, mi-a adus aminte de zilele de demult cand mergeam prin Romania la manastiri si peste tot intalneam multa ospitalitate!
De aici mi-am continuat calatoria, pe ploaie, spre Erlangen, unde m-am intalnit cu parintele Paun Ionut, un om deosebit! Printr-o scurta corespondenta il instiintasem de intentia mea de a face o calatorie prin Europa cu bicicleta si m-a invitat cu drag sa trec pe la el, daca ajung si prin Erlangen. Iar eu am ajuns la Erlangen fara alt motiv, decat sa ma intalnesc cu el! Am stat la Erlangen 4 zile, mai précis intr-un camin studentesc unde imi pregatise parintele loc de cazare. Tot timpul asta a plouat, dar pentru mine a fost o perioada de odihna, iar discutiile indelungate cu parintele mi-au produs o mare bucurie! Parintele este si doctorand totodata. Il cunostea personal pe Karl Cristian Felmy, scriitor orthodox de care eu sunt pur si si plu incantat! Asa ca am avut ce sa discutam! Intr-o seara, cand parea ca ploaia s-a mai potolit, am reusit chiar sa iesim la o terasa, alaturi de alti doi doctoranzi, si ei la fel de filozofi! A fost foarte frumoasa aceasta perioada "erlangheza" a mea!...
Iar dupa patru zile, pe o ploaia cumplita, am plecat mai departe, spre Munchen si spre Alpi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu