”AM ÎNCREDERE ÎN STEAUA MEA!”

De la Arles am hotărât să mă abat un pic din drum și să merg spre Marsilia, cu intenția de a vizita frumoasa zona Calanque. Era seara, tocmai făcusem rost de la catedrala din Arles de acel ”credencial”, un fel de ”atestat de pelerin” spre Santiago de Compostela, și, bucuros, am pornit spre sud spre Port Saint Louis du Rhone, pe Via Rhona. Repede, undeva lângă Rhon, am găsit un loc bun de cort, cu o vedere superbă, am pus cortul, am mâncat pe îndelete, bucurându-mă de un foc micuț, de sunetele nopții și de cerul înstelat! A doua zi am mers foarte bine, având din spate vântul. La Mas Thibert am schimbat direcția spre est, părăsind frumoasa pistă de biciclete. Oricum, după un drum frumos, în care am văzut prima oară flamingi, pe la ora zece seara am ajuns și în centrul Marsiliei! Eu nu aveam bani de cazare, nu aveam hartă și habar nu aveam pe unde să o iau!... Știam doar că zona Calanque este o zonă muntoasă în sudul Marsiliei. M-am bucurat de farmecul și larma orașului, am întrebat diverse persoane cum aș putea să ajung la ”Calanque” și toți se uitau ca la un extraterestru la mine, explicându-mi că zona asta e mare și mă întrebau mai clar la ce calanque vreau să ajung (calanque înseamnă golf)... Un băiat m-a întrebat de ce naiba am venit până aici cu bicicleta și de ce nu am ales ceva mai frumos și mai accesibil bicicletelor?! Într-adevăr, de când intrasem în zona Marsiliei, adică de vreo două ore, a fost numai nebunie și mașini și disperare!... Oricum, acel băiat mi-a dat un sfat simplu și de bun simț: ia-o spre sud și mergi mereu pe lângă mare și până la urmă se termină drumul! Atunci ai ajuns la începutul zonei numit Calanque! Super! Era 10 seara, plin de oameni, plin de lumini, plin de veselie și plin de mașini!

Am mers bucuros, lejer, fără nici cea mai mică teamă că nu voi găsi unde să dorm! Eu am încredere în steaua mea! Adică am încredere că ziua de mâine, viitorul, neașteptatul, necunoscutul îmi vor aduce numai bine! În orice situație un pic mai grea îmi zic: ”sunt suficient de inteligent să fac față oricărei provocări!” Și așa este! În plus, când este vorba să găsesc locuri frumoase de dormit cred că ceva magic mă ajută! Chiar nu am explicație pentru acest lucru! Pur și simplu nici nu mai trebuie să caut ”cel mai frumos loc”, pur și simplu ajung direct acolo!” Dacă undeva este un loc frumos și bun de campat, eu ajung la el! Totuși, ca ”magia” aceasta să funcționeze, eu trebuie să am o anumită atitudine, o încredere și o liniște. Nu trebuie să intervin eu, cu rațiunea sau cu frica mea pentru a găsi locul, că altfel magia se retrage și rămân la nivelul puterilor mele. Care este un nivel bun, dar nu se compară cu cel magic!

Am mers și într-adevăr drumul s-a terminat! Cred că era ora 23! Dar erau doar case! Nu aveai unde să campezi, nu era nimic sălbatic sau pustiu! Doar că se termina drumul!

M-am întors un pic și, cântând ceva, am luat-o pe prima stadă care urca încercând să găsesc o cale să merg și mai mult spre sud. Am reușit, am mers, am mers, ba înainte, ba mai urcam, ba mai coboram, fără să am nici un habar pe unde o iau, dar era clar că pas cu pas mergeam spre sud. La un moment dat m-am oprit și, în întuneric, lateral stânga, am deslușit niște pancarte turistice. Am urcat pe potecuță ce se făcea spre ele și... am ajuns! Era exact locul unde începea poteca GR (adică Grand Randonee, Marea Plimbare) ce traversa zona Calangue! Aici era locul perfect pentru mine! Aveam apă, ca să beau și să îmi fac baie. De asemenea, era aproape și de zona locuită, pentru aprovizionare, și de natură, pentru a-mi găsi loc de campat. Era de asemena locul de unde se pleca în excursii pentru zona Calangue și, datorită panourilor acelea turistice, aveam și hărți pentru a mă dumiri ce am de făcut!

Doamne, slavă Ție pentru toate!
Am stat în Calanque 10 zile: 5 aici - de unde am făcut diverse excursii prin munți sau la mare și 5 zile în Calanque de Sugiton, una din cele mai frumoase zone ale coastei de azur!
Atenție!! Nu este voie niciunde să campezi în cadrul acestui parc natural și nu ai apă deloc! Însă există câteva portulețe de unde te poți aproviziona cu apă și există o potecă superbă ce traversează această zonă! 

    în Calanque nu ai voie să campezi, așa că a trebuit să găsesc un loc mai ascuns

     munții din apropierea zonei în care am dormit

    Cât de frumoasă este lumea în care ne-am născut!

     Calanque

     Calanque. Imagine văzută din potecă

    Calanque. Imagine de ansamblu

    Calanque de Sugiton

     Calangue

     Calanque de Sugiton

PRIMA MEA EXCURSIE CU BICICLETA!

În prima mea excursie cu bicicleta am ajuns până la mânăstirea ortodoxă Cantauque, undeva pe lângă Carcassonne, în Franța. Am călătorit exact 40 de zile și cu adevărat a fost o călătorie inițiatică! Interesant este că la acea mânăstire am stat exact 40 de zile! Presupun că a fost o altă perioadă de inițiere! Oricum am descoperit pentru prima oară Europa din șaua bicicletei, iar la mânăstire m-am bucurat de o ortodoxie așa cum am citit în cărțile dedicate monahismului primar!

Alegerea să ajung la mânăstire cu bicicleta, și nu în varianta clasică cu avionul sau mașina, a surprins pe mulți. Însă de mult îmi doream o astfel de călătorie și nu am stat pe gânduri când mi s-a ivit șansa să îmi împlinesc acest mic vis. Șansa a constituit-o o perioadă de timp de 3 luni, primită în dar, sub formă de concediu fără plată, de la locul meu de muncă! Am străbătut Serbia, Muntenegru, Croația, un pic de Slovenia și Italia. Mi-am dorit să ajung să văd golful Kotor, parcul național Krka, întreaga coastă a Adriaticii, peștera Skocian, munții Dolomiți și coasta de Azur. Și le-am văzut! Desigur, în drum am întâlnit și alte zone superbe, pe care nu le știam! Orașele vechi ale Croației într-adevăr sunt superbe! Prima oară am văzut Kotorul (Muntenegru) și mi s-a părut de vis! Parcă eram iar în Evul mediu, în epoca venețiană! Apoi am văzut Dubrovnikul! Mai mare, mai impunător! Și am zis că el este și mai frumos! Apoi am ajuns să vizitez Splitul! Peste tot vechile ruine romane erau înglobate în clădiri din diverse vârste: bizantine, venețiene și chiar moderne! În bănci, restaurante sau diverse magazine se puteau vedea vechile ziduri romane! Splitul mi-a plăcut cel mai mult! Apoi a urmat Trogirul, și el foarte frumos, cochet și plin de monumente! Zadarul mi-a plăcut cel mai mult până la urmă!! Probabil pentru că l-am văzut ultimul! Biserici venețiene în stil romanic de prin secolul XI, monumente bizantine și ruine romane peste tot! Aici am cunoscut o ziaristă cu care am vorbit aproape toată noaptea! A fost prima mea discuție mai profundă cu un străin despre Dumnezeu, despre sensul vieții, despre ce se întâmplă în lume! De atunci au urmat multe-multe altele, la fel de pasionante și îmbucurătoare!

Dolomiți - pe care îi știam doar din poze, m-au surprins în mod plăcut! Și aici, în fiecare zi parcă era mai frumos! Cu cât înaintam spre nord din ce în ce casele și orășelele erau mai frumoase! În Belunno, printr-o familie italiană care a intrat în vorbă cu mine, am putut să stau la o mânăstire catolică - complet gratuit - trei zile, în care am primit și mâncare și chiar haine de iarnă!! Plecasem un pic mai nepregătit și în munți s-a dovedit mai frig decât m-am așteptat! Cu ajutorul oamenilor buni toate s-au aranjat foarte bine! În plus, spre bucuria mea, peste tot erau alune! De coapte ce erau cădeau pe stradă și nu aveai decât să le culegi! Am mâncat atunci alune cât n-am mâncat în întreaga mea viață!

Apoi, de la Bolzano, am descoperit superba pistă de biciclete Via Claudia Augusta, pe care am călătorit până la Trento și Rovereto. Cât de superb a fost! Eram așa bucuros și uimit că există drumuri doar pentru bicicliști! Nici nu știam că există așa ceva până atunci!

Franța m-a impresionat cu podgoriile ei perfecte! Peisajul era așa frumos!! (era sfârșitul lui septembrie). Dormeam pe lângă o podgorie, mai luam un strugure, mai mâncam niște nuci sau niște mere! Am găsit chiar și smochine! În plus, arhitectura era încântătoare!

Încet-încet am ajuns și la destinație! Apropiindu-mă, vedeam zidurile impresionante, pline de turnuri puternice ale unei cetăți! Nu știam de cetatea Carcassonnului!... E absolut spectaculoasă! Și, ca toate să fie frumoase, înăuntrul ei, într-un decor medieval perfect, cântau câțiva menestreli îmbrăcați în haine de epocă! Cât de frumoasă poate fi viața!! Niște polițiști, folosindu-se de telefon și de dispeceratul lor, m-au ajutat să găsesc adresa exactă a mânăstirii! Toate au decurs perfect!

Într-o zi mi s-au spart ambele roți într-o secundă! Aveam doar o cameră de schimb și habar nu aveam de petice la rece! Atât de dus cu pluta și nepregătit eram! O cameră mi-am schimbat-o eu și imediat, pentru a doua, am primit ajutorul unui ciclist francez care văzându-mă cu roatele în sus, m-a întrebat dacă am nevoie de ceva! Da, i-am zis! Chiar am nevoie! Și mi-a dat el un petic! Mi-a făcut el bicicleta cu mâna lui! Eram așa bucuros! Mi se părea că visez! Oamenii sunt minunați! Există șanse ca omenirea să meargă frumos înainte!! Apoi, peste o zi, iar mi s-au spart ambele roți deodată (treceam prin zone de salcâmi și jos era plin de țepi)!... Nu aveam petice, eram într-o zonă sălbatică! Vreo 40 de km am mers pe jos, pe lângă bicicletă, cu roțile dezumflate. Nici a doua zi nu prea găseam unde să cumpăr ce aveam nevoie (cred că era duminciă), dar ajunsesem într-un oraș! Am vorbit cu un om, care nu știa engleză, că am nevoie de petice, întrebându-l de unde aș putea să găsesc de cumpărat? Nu înțelegea ce zic, dar înțelegea de ce am nevoie și mi-a făcut semn să aștept 5 minute! Am așteptat, nefiindu-mi prea clar ce urma să se întâmple... A revenit alergând după 5 minute: luase petice și tot ce avea nevoie ca să îmi facă roțile de la el de acasa! Iarăși mă uitam aproape plângând de emoție, cum se murdărea ca să mă ajute pe mine! El cu mâinile lui mi-a pus petice, schimbat camera și montat roțile! Doamne, slavă Ție!! Ce buni sunt oamenii! Cât de bucuros eram! Atunci ca și acum! Pe mine nu mă mai poate convinge nimeni de contrariu: eu știu că oamenii sunt buni!!

La mânăstire a fost superb! La plecare, după alea 40 de zile, m-au dus călugării la Carcassonne, în stația unde urma să vină autobuzul românesc. Mai erau cam două ore... Ce să fac eu?... În fața mea era un restaurant de unde se auzea muzică mexicană sau ceva în genul ăsta... Îmi venea să dansez și chiar am început să dansez. Prinzând curaj, am intrat în restaurant, să aud mai bine și poate să mă și încălzesc (eram în 12 sau 13 noiembrie). M-a întâmpinat o femeie foarte frumoasă, cam ca Sofia Loren și m-a întrebat ce aș dori să servesc? I-am zis că aștept autobuzul și că vreau doar să stau să ascult muzică! Mi-a arătat o masă și m-a invitat să iau loc! Wow!! A fost foarte de treabă! Peste un minut vine la mine zâmbind și mă întreabă ce aș vrea să servesc! Am început să îi zic aceeași poveste... M-a întrerupt și mi-a zis că a înțeles situația mea, dar că vrea ea să îmi ofere ceva de băut și de mâncat, din partea casei!! Mamă!! Nu îmi venea să cred! I-am zis că am încredere în ea și să îmi aducă ce consideră ea, că eu oricum nu mă pricep la vinuri! Mi-a adus ceva de mâncare și un pahar de vin! Cum l-am terminat, mi-a adus altul! Mereu când mă vedea, zâmbea! Era exagerat de frumoasă! Avea cam 50 de ani și se vedea că nu avusese o viață prea ușoară, dar sfârșise prin a zâmbi și a fi bună!  Apoi a mai venit un francez la masa mea, m-a întrebat diverse și mi-a mai oferit și el două pahare de vin. Mă cam amețisem! Muzica era așa frumoasă, iar eu așa de emoționat de tot ce mi se întâmpla încât, de atâta bucurie, am început să dansez! Lumea s-a bucurat și unii oameni chiar au aplaudat sau m-au încurajat în diverse moduri! Fata aceea frumoasă, chelnerița sau patroana, mereu îmi zâmbea! Când am plecat îmi venea să o îmbrățișez!... Unul din cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit în viața mea! Cadouri care imi dau bucurie și speranță și astăzi ca și atunci!!

     UNDEVA PE COASTA DE AZUR

   MÂNĂSTIREA ORTODOXĂ CANTAUQUE